Când înțelegi că există bariere care îți împiedică dezvoltarea personală, ai făcut deja un pas important spre eliminarea lor. Ai nevoie de curajul de a-ți recunoaște deficiențele și voința de a începe să rezolvi unul câte unul.

Ignoranța, capriciile, obiceiurile, teama, dependența, tabuurile, criticile, emoțiile, toate acestea luate împreună sau separat, sunt motive reale care te pot împiedica să evoluezi, indiferent de vârstă, experiență sau situație socială. Vestea bună este că, odată ce aceste obstacole vor fi eliminate, abilitățile tale vor fi activate și acest lucru se va reflecta în munca ta și în viața ta de zi cu zi, mai repede decât îți imaginezi.

Ignoranța și lipsa informațiilor corecte sau complete sunt unele dintre cele mai „periculoase” stări. Din cauza lipsei de educație, a lipsei de cultură, din cauza unui anturaj inadecvat, din cauza impresiei eronate că avem cu toții „minți-deschise” și din mândrie, devenim conștienți de involuția în care ne aflăm numai atunci când este foarte târziu. Nu mai putem spune că „Niciodată nu e prea târziu” atunci când chiar este prea târziu. Ca să nu faci și tu  parte din categoria acestor oameni, cel mai bine e să învățăm și să încercăm să cunoaștem cât mai multe culturi!

Inflexibilitatea se referă la oamenii care au niște idei fixiste și sunt incapabili de a se adapta la o nouă situație. De exemplu, dacă ne uităm la un copac răvășit de vânt, putem vedea că ramurile, coroana și trunchiul au rămas în direcția vântului. El nu rezistă niciodată forței vântului, altfel el s-ar rupe și va muri. Așa e și cu noi, oamenii. Trebuie să învățăm cum să devenim flexibili în fața situațiilor de viață, astfel încât să nu cedăm primei furtuni.

Teama de risc și de eșec e altă barieră care ne împiedică să ne dezvoltăm. Acestea ne oferă o siguranță care defapt există doar în mintea noastră, căci pentru a evolua și a deveni mai buni, trebuie să riscăm, să facem lucruri pe care nu am mai avut curajul să le încercăm.

Capriciile, dorințele pasive, deseori extravagante și încăpățânate, pot reprezenta capcană în care mulți cad, inevitabil. Îți dai seama că acestea pot deveni o problemă atunci când deja au consecințe asupra ta și e cam prea târziu. Nici nu îți dai seama că te conduc în jos, pe o pantă de unde îți va fi din ce în ce mai greu să urci.

Și astfel, temerile acestea și barierele care sunt uneori impuse de societate, nu te lasă să evoluezi, nu te lasă să faci lucruri pe care ți le-ai dorit sau care te-ar fi tentat.

Schimbarea este esențială pentru fiecare dintre noi. În caz contrar, rămânem ancorați în aceleași situații, făcând aceleași lucruri pe care le-am făcut de prea mult timp. Trebuie să spui STOP, acum, cât nu e prea târziu și să aduci o schimbare în bine vieții tale. De aceea te invităm să tragi o privire pe site-ul www.globalmodels.ro și să vezi cât de multe beneficii ai avea dacă ai alege să ieși din tipare, dacă ai alege să-ți schimbi radical viața!

globalmodelsbacau

Categorii: Informativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *